Sarbatoare = mancare

100_4038100_4031

Cam așa arătau gustările și ouăle mele de Paști. S-au cam ”învechit” de alalteieri, dar printre grătare și plecări de acasă nu am avut timp să postez Smile. Ceva inventiv cu mâncarea pot face oricând am timp, nu doar de Paște.

Nici sărbătorile nu mai sunt ce erau odată…

Dacă acum câțiva ani așteptam cu nerăbdare Paștile, o zi în care eram îmbrăcată în nou din cap până în picioare (ca toți copiii de altfel), ziua în care ieșeam la plimbare și ciocneam ouă frumos vopsite (pe care le și mâncam), o zi de sărbătoare mereu cu soare, fără griji, acum….e altfel. Sărbătoarea înseamnă odihnă pentru mine și câteva pregăteli și cumpărături. Îmi doresc să nu fi trecut timpul atât de repede, să pot savura toate momentele. Trebuia să fiu avertizată că niciodată nu va mai fi la fel, sau că nu o să mai fie vreodată ca atunci, nu o să fiu copil fără griji la nesfârșit…nu e drept. Măcar acum știu că peste câțiva ani o sa-mi doresc să mai fie ca acum dar nici așa nu schimbă cu nimic, nu pot trăi de 2 ori, nu? Și nici la maxim sau ”Carpe Diem” deocamdată. Om trăi și om vedea Winking smile

2 Comments

  1. Dory April 27, 2011
  2. mary May 30, 2011

Leave a Reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.