Nu am scris niciodată despre cât de greu a fost când am plecat în 2010 către Mallorca sau cât de bine ne e acum la aproape 4 ani de când suntem plecați. Nu obișnuiesc să mă plâng sau să mă laud, de fapt, nici nu aveam blogul pe atunci. A scris mai multe Mălin despre decizia de a pleca, cum a fost drumul și ce am facut când am ajuns în insulă: aici, aici, aici, aici și aici. Nu am să scriu nici de data asta prea multe detalii. Mi-a venit în minte să scriu pe scurt despre emigrarea mea după ce am mai navigat puțin pe Emigranti in Tenerife . În ultima perioadă nu i-am mai urmărit, le-am dat unfollow de pe Facebook după ce am citit articolul despre licitarea tabloului roz (adică ăsta) și care mi s-a părut un fel de cerșetorie online. M-au mai deranjat și alte articole despre alimentația vegană a Jeaninoasei care ne trata pe noi restul, mâncători de carne și de mâncare gatită, ca fiind dintr-o specie diferită, chiar ne învinovățea așa subtil. E o părere personală și nu am să intru în detalii.
Uitându-mă în articolele lor de la început (a celor de la Emigranți în Tenerife), mi-am spus: “ce drăguț, ei au plecat într-o insulă exotică cu 1.500 euroi, fară un job stabil și au avut bilete dus-întors. Noi am plecat cu nici măcar 1.000 euroi, cu mașina, fară job stabil și fară bilete dus-întors, tot într-o insulă așa cum mulți visează la asta doar o dată pe an, în concediu.”
Am întalnit mulți oameni prin țări străine, emigranți ca noi, care au decis să părăsească țara din diverse motive. Nu, nu vorbesc de lucrătorii sezonieri, așa-zișii căpșunari sau “schimbători de pamperși” care lucrează câteva luni în țări străine ca mai apoi să se întoarcă în țară să toace banii pe un BMW, ca să moară dușmanii de ciudă sau să iși ridice vilă cu turnulețe care va sta pustie. Vorbesc despre oamenii care au plecat pentru a începe o altă viață sau pentru a trăi într-o țară civilizată. Îi felicit pe toți care au plecat așa, în primul rând pentru curaj și mai apoi pentru felul cum și-au schimbat viața.
Nu e ușor să te decizi că pleci, când familia și prietenii nu vin cu tine, când nu primești susținere de la cunoscuți/familie sau când nu ai prea mulți bani de drum și nici siguranța că vei găsi un loc de muncă curând acolo unde pleci. Dar trebuie măcar să încerci, să riști pentru a ști cum e bine și cum e rău. De vorbe precum “de ce acolo și nu dincolo”, “nu o să vă ajute nimeni că e greu printre străini”, “daca plecați fără contract de muncă o să vă întoarceți cu coada între picioare după 2 luni, fără niciun ban” etc. deja ne-am plictisit. Pentru că așa e românu’, mai bine “te sfătuiește” și își dă cu părerea aiurea decât să spună un simplu “bravo omule!”.
Viața nu e roz, ori că ești în România ori că ești în altă țară. Nici nouă nu ne-a fost ușor, am ajuns în Spania când toată lumea se plângea de criză și când piața muncii era închisă pentru emigranți. Dar ne-am avut unul pe celălat și aveam mare și soare în fiecare zi . Deși lucram temporar nu eram stresați. În primul an am locuit cu chirie, în apartament împărțit cu necunoscuți, nu umblam în magazine de haine cum o fac turiștii pentru că nu aveam bani. Nici la restaurante sau terase nu mergeam. În schimb mergeam la plajă, în parcuri sau luam străzile orașului la picior și eram fericiți. E greu să îi spui unui român că ești fericit doar plimbându-te, simțind mirosul mării dimineața sau pur și simplu trăind altundeva decât în România când pentru el fericirea înseamnă mașini scumpe, casă mai mare decât a vecinului, bijuterii și telefoane de lux sau “prieteni” cu vreo funcție înaltă care să îi asigure spatele.
Acum, la aproape 4 ani de când am pășit prima dată pe insulă avem job stabil, locuim tot cu chirie, suntem mai căsătoriți decât înainte, începe să ne placă tot mai mult cultura locuitorilor și descoperim locuri noi pe insulă. Adică suntem fericiți. Trebuie să ne credeți pe cuvânt pentru că nu vom demonstra cât de fericiți suntem prin vreo vilă în Romania, prin mașini scumpe și bijuterii luxoase sau prin poze din concedii exotice. Suntem fericiți în felul nostru.
Ca să închei articolul, că deja am scris cam mult chiar și fară a intra în detalii, vreau să dau un sfat. Nu e un sfat tipic românesc genu’: de ce e neagră și nu e albă cu păr, e un sfat general. Când simțiți că nu vă e bine într-un loc, schimbați-l. Nu luați prea în serios sfaturile celor care nu sunt de acord cu decizia voastră dar nici a celor care îmbrățișează prea tare decizia, pentru că nu ei vor trăi viața în locul vostru. Asta se aplică în mai multe cazuri: schimbarea locului de muncă, schimbarea domiciliului/orașului/țării, schimbare în cuplu etc. Nu trebuie să demonstrați nimănui nimic, faceți ce credeți de cuviință dar gândiți-o înainte.
Punct.
Am fost întâmpinați cu un răsărit frumos în prima dimineață când am ajuns în Mallorca.
Si noi ne bucuram fix de aceleasi lucri marunte. Ne plac plimbarile pe jos, momentele petrecute impreuna si tot felul de astfel de chestii care nu implica bani multi. Pentru unii poate sunt prostii, pentru noi, asta inseamna fericirea. 🙂
Noi și acum ne plimbăm mult, nu mergem la o plajă să stăm doar la soare pe un șezlong închiriat, să savurăm un kocktail și apoi să mergem la cină în restaurant. Mergem la plaje unde nu am mai fost, să descoperim locuri noi cu rucsace și copilul în spate 🙂
Cred ca asta inseamna fericirea deplina. 🙂 Mai ales in 3.
psst! se scrie cocktail, adica in traducere libera coada de penis…
suntem 4…eu 42 el 51 si copiii 7 si 9 ani….nu avem joburi stabile…am ramas fara casa si fara nimic (credite…faliment…banca…) Singurul gand e sa pelcam caci altfel simt ca mor daca mai raman aici…
Nu vreau sa ma gandesc la ce sanse avem…ce ne aseapta dar stiu ca va fi mai bine! Tot o plaja si soare vreau si eu !!!
Cu drag!