Cât trăim învățăm

Știți vorba aia “omul cât trăiește învață”  sau “omul nu se naște învățat” sau alte bla bla-uri poptamașiene. Apropo de asta, am descoperit și redescoperit recent niște lucruri. Le listez mai jos, poate vi s-au întâmplat și vouă sau poate încă nu le-ați descoperit:

– găinile au urechi

– dulceață și gem sunt lucruri total diferite

– când e căldura mai mare, de la 35 grade C în sus, te pălește pofta de vinete sau ardei copți

– în pungile de Haribo Goldbears nu sunt doar ursuleți gumați aurii (ți-am făcut poftă deja, știu)

– termenul de “catwalk” nu e doar un cuvant fancy inventat, provine de la mersul pisicilor care pășesc cu lăbuțele din spate pe urmele lăbuțelor din față. Deși e evident, CATwalk, eu am realizat asta doar după ce am văzut cum merg motanii mei, ca fotomodelele pe podium :))

– există olițe (chestiile alea în care copiii fac caca si pișu’) cu lumini și muzică. Încă nu am descoperit la ce ajută luminițele și muzica

– în apă te arde mult mai tare soarele decât dacă stai pe margine

– unele mămici după ce aduc pe lume un copil uită complet de gramatica limbii romane și de bunul simț. Grupurile de Facebook cu mămici demonstrează acest lucru.

– părul dacă nu îl piepteni/perii 3 zile la rând, încetează să se mai încurce

– soiul de pepene fără semințe are de fapt semințe. Sunt mici, albe și enervante pentru că îmi rămân între dinți

– marijuana pute urât de tot. Cu “mulțumiri” vecinilor care pipă noaptea pe balcon crezând că nu îi simte nimeni. Le doresc să se înece … în fumuri.

apBrzmM_700b

 

Leave a Reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.