7 obiecte folositoare în primul an de viață al unui bebeluș

De mult am vrut să scriu despre obiectele cumpărate copilului meu în primul an de viață care m-au ajutat enorm dar am uitat. Mi-am amintit azi, după ce am citit articolul lui Vali. Când ești viitoare mămică îți faci o listă luuuungă de lucruri care trebuie achiziționate înainte pentru bebeluș. La fel mi-am făcut și eu, dar lucrurile care m-au ajutat cel mai mult nici măcar nu erau pe listă :)). Lista am revizuit-o de multe ori și am redus-o considerabil, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi, viitoare mămici, să faceți. Mi-am spus la un moment dat că voi mai cumpăra după ce nasc și bine am făcut, altfel îmi umpleam casa de lucruri nefolositoare.

Poate cel mai folositor dintre toate a fost balansoarul electric. Îi plăcea mult legănat și așa am decis să cumpăr ceva care să îl legene în locul meu în timp ce eu lucram. L-a folosit de la o lună jumate până nu a mai încăput și a început să se ridice singur din el (în jur de 9 luni). Nu toți bebelușii stau în balansoar sau hamac, al nostru a stat deci a fost o investiție foarte bună. (poza 1)

Al doilea obiect dar la fel de indispensabil a fost scoica auto (scaunul auto grupul 0-1). Scoica am folosit-o în mașină, pe căruț și prin casă pe post de scaun. Fabian a fost liniștit în scoică pe durata drumurilor cu mașina (drumuri dese și destul de lungi), nu am avut probleme niciodată. (poza 2 și 3)

Proiectorul pentru pătuț l-am cumpărat fără să bănuiesc măcar cât o să îi placă de mult. În primele 6 luni a dormit în pătuț doar datorită proiectorului care proiecta un cer cu soare și lună în toată camera în timp ce cânta melodii clasice. Dezavantajul era că îi schimbam bateriile cam des, mă ținea un set de baterii 2 săptămâni. (poza 4)

Proiectorul l-am lăsat fără baterii momentan și am trecut la globul care proiectează steluțe. Avantajele globului este că poate fi mutat oriunde și are cântecele faine, 4 clasice și 2 sunete din natură. (poza 5)

Scaunul de masă evolutiv. Are susținere cu centuri, perfect pentru copiii care nu stau încă singuri în funduleț când încep diversificarea. (poza 6)

Pinguinul luminos stă aprins toată noaptea, luminează slăbuț dar suficient cât să nu mă împiedic prin cameră. Copilul meu nu are nevoie de lumină să găsească sânul noaptea 🙂 (poza 7)

Later Edit: Am uitat inițial să adaug slingul cu inele care m-a ajutat foarte mult în deplasările noastre pe teren off-road, acolo unde căruțul nu făcea față. Am ales acest sistem de purtare în defavoarea altora pentru că este ergonomic, copilul poate fi așezat în diferite poziții și pentru că ăla l-am găsit în primul magazin în care am intrat fără prea mult timp de zăbovit. (poza 9)

În momentul de față, Fabian își petrece câteva ore bune din zi în țarc. E colțul lui de joacă și somn câteodată. (poza 8)

Ați observat probabil că am sărit peste lucruri precum: haine, pătuț, mobilă schimbător, scutece, cadă, cărucior etc. pentru că e de la sine înțeles că sunt de necesare. Articolul este despre acele lucruri extra, fără de care se poate crește bine-mersi un copil în siguranță (cu excepția scaunului auto grupa 0-1, acela e de NELIPSIT). Obiectele care contribuie la confortul nostru, al mamelor și la buna dispoziție a celor mici.

 

2 Comments

  1. Grig July 10, 2016
    • Roxi July 10, 2016

Leave a Reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.