Viața la sat

După ce am locuit mai bine de un an în Palma, oraș ”măricel” în comparație cu orășelul unde am crescut, am decis să ne mutăm la sat. De 5 ani locuim la sat în armonie cu mallorquinii autentici, cu obiceiurile lor, cu limba, tradițiile și mâncarea lor. Nu vă gândiți că este un sat în care trec vacile și căruțele pe stradă (se mai aud câteva găini cotcodăcind sau oi behăind în depărtare) sau un sat fără toaletă în casă și apă curentă. Nici vorbă, aici toate străzile sunt asfaltate, au sediul 3 bănci, 2 cabinete stomatologice, există teatru, bibliotecă, creșă, grădiniță, școală, teren de fotbal/tenis + bazin de înot, fabrici de cărămidă și termopane, minimarket-uri, restaurante, baruri. Ca un oraș mai mic, dar cu mai puțini locuitori, cam 2.941 suflete și mai multe tradații și serbări tradiționale.

Este locul perfect, la 20 minute de mers cu mașina până la cea mai apropiată plajă, 40 minute până în Palma care e și capitala insulei și 8 km până la al 3-lea oraș ca mărime din insulă. Autostrada vine până în buza satului.

Cu toate astea tot îmi mai lipsesc lucruri. De exemplu, nu livrează nimeni mâncare acasă. Putem doar să comandăm mâncare chinezească de la un restaurant aflat la 15 km depărtare, pentru că prețul transportului este inclus în prețul total sau să mergem noi la restaurante și să luăm la pachet (ceea ce se întâmplă frecvent). Bineînțeles, am putea comanda din orașul ăla aflat la 8 km depărtare dar costul transportului ar fi mai mare decât costul mâncării deci nu e renatbil sau am putea cumpăra pizza congelată sau alte chestii semipreparate și congelate dar nu vreau asta. Vreau un hamburger cu cartofi livrat acasă sau o salată bună sau niște crochete de pui. Atât.

Mai duc lipsă și de un salon unde să îmi fac mani și pedi (adică manichiură și pedichiură). Nu avem așa ceva la noi în sat, decât saloane de coafură și frizerii. Aș putea să mă duc în altă parte pentru mani și pedi dar nu vreau. Eu vreau să trec pe la salon după ce îmi las copilul la grădi sau înainte să îl iau, nu să îmi programez o parte din zi special pentru așa ceva. Nu din comoditate dar nu am timp de pierdut pe drum și pe căutat loc de parcare.

 

6 Comments

  1. Marius Cucu February 10, 2017
    • Roxi February 10, 2017
  2. Gabi Miron February 11, 2017
    • Roxi February 11, 2017
  3. Amy March 17, 2017
  4. Edy November 10, 2019

Leave a Reply to Marius Cucu Cancel reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.