… pe mama mea dar cel mai adesea am auzit să i se spună Mărie de către bunicii mei și surorile ei. Pentru mine era doar mami sau în cazuri mai rare, mamă. De aproape 7 ani mami nu își mai sărbătorește onomastica așa cum o făcea odată, alături de familie și prieteni, alături de colegi la muncă. Nu mai vine acasă cu brațele pline de gladiole albe și roșii pe care mă chinuiam să le îndes în 2-3 vaze și care ocupau jumătate din sufragerie. De aproape 7 ani singura Maria sărbătorită în familie este sora mea. Mami mai este doar în gândul meu, zi de zi.
M-am tot gândit dacă să scriu ceea ce scriu, dacă să nu scriu … Clișee precum”o să treci peste”, ”timpul vindecă totul”, ”e cu voi și vă veghează de acolo de sus” am tot auzit de-a lungul anilor și mi-a ajuns. Nu e suficient să mă vegheze de acolo de sus, eu vreau să fie aici. Timpul nu vindecă nimic, din contră, adâncește și mai tare dorul iar cu ”trecutul peste” nu am rezonat niciodată. Nu pot ”trece peste” pentru că ar însemna să uit și eu nu vreau să uit. Nu vreau să o uit.
În poza de mai jos este un indicator către Maria, un sat micuț în vecinătatea satului în care locuiesc. De fiecare dată când trec pe lângă indicator cad în butoiul cu nostalgie și încep să mă gândesc, să îmi imaginez lucruri. Tot ce am acum mi-am imaginat odată. De exemplu, când eram copil îmi imaginam cum va fi când voi avea carnet și mașina mea; în adolescență îmi imaginam câte o să îmi cumpăr când voi avea banii mei munciți nu strânși din alocații, cum va fi când voi avea iubit, cum ar fi să am laptop să îl pot lua oriunde, cum ar fi să am marea la picioare sau cum va fi când voi fi mamă?
Când trec pe lângă indicator îmi imaginez că sunt cu mama în drum spre plajă și oprim pentru poze. O pun lângă indicator și îi spun să facă niște fețe amuzante, așa cum se pozează românii lângă indicatorul cu Pula din Croația. Doar că ce îmi imaginez cu ea nu o să se întâmple vreodată. Și asta doare al naibii de tare.
Te iubesc, mami.
So so sad. 🙁