O capsulă a timpurilor noastre

Citeam zilele trecute că a fost descoperită o capsulă a timpului datând de la sfârșitul secolului 19 îngropată în Pirineii francezi. Descoperirea a fost făcută pe baza scrierilor lui Jules Vernes de aceea echipa de investigație formată din istorici și arheologi sunt de părere că a fost îngropată de însuși Jules Verne sau de cineva foarte apropiat acestuia. Cufărul metalic ar putea conține documente nepublicate ale scriitorului, deocamdată nu se știe exact pentru că se încearcă examinarea conținutului cutiei în cele mai optime condiții.

M-am gândit apoi să îngrop și eu o capsulă a timpului pe undeva, poate am noroc și o să fie descoperită după câteva zeci sau sute de ani și nu după 2-3 ani în timp ce se sapă pentru a construi o autostradă sau un hotel. Capsula mea ar conține obiectele timpului nostru, ca de exemplu: un smartphone să se știe prin ce mijloc cumunicăm între noi și socializăm în ziua de azi. Ar mai putea conține un pix mai sofisticat eventual și un creion cu mine și un laptop, obiecte cu care muncim majoritatea dintre noi. Aș mai adăuga câteva bijuterii și haine gen: o pereche de trash jeans, un tricou lălâi cu găureleconverși verde-brotăcel, știți voi, ce se găsește prin magazine acum. Nu ar lipsi nici câteva banconote și monezi + carduri bancare, ce obișnuiam să purtăm în portofele, poate peste zeci și sute de ani vor exista doar bitcoins sau alte chestii care să substituie banii. Și nu în ultimul rând, aș pune câteva poze, selfie-uri mai exact. Poze cu botic, cu V din degete, poze din baie și din vacanțe. Cred că ar merge și un GoPro sau o altă action camera, o carte și un calendar.

Toate cele enumerate mai sus le-aș băga într-o cutie de un metru cub sau mai puțin, cutie fabricată din plastic sau din pet-uri reciclate pentru că plasticul e materialul secolului plus de asta nici nu se degradează ușor. Voi la ce obiecte vă gândiți să băgați într-o capsulă a timpului sau cu ce ați veni în completarea celor enumerate de mine? Atenție, spațiul e limitat.

 

Imagine preluată de pe http://www.express.co.uk/

2 Comments

  1. Georgi July 19, 2017
    • Roxi July 19, 2017

Leave a Reply to Georgi Cancel reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.