Banii aduc fericirea? Da, dacă sunt cheltuiți pe ce trebuie

Citeam articolul ăsta ”Need A Happiness Boost? Spend Your Money To Buy Time, Not More Stuff” pe care Vali l-a distribuit pe Facebook și mi-am amintit că de multe ori m-am trezit întrebându-mă: pentru ce muncim toată ziua, ca la final să fim obosiți și să nu mai avem timp să cheltuim banii făcuți muncind? Apoi am decis să facem copil, care să ne ocupe tot timpul și să ne înjumătățească veniturile. Ha hahahaha, glumesc.

Apoi am decis să învestim în noi și în timpul nostru, în momente care să ne asigure clipe de fericire (știți voi, fără câteva clipe de fericire pe zi, viața e pustiu). Articolul amintit mai sus se referă la cheltuirea banilor pe servicii care să facă treaba (treburile casnice, de exemplu) în locul tău iar timpul astfel economisit să îl dedici acțiunilor care te fac fericit , dar, eu am să vorbesc despre câteva obiecte în care am investit și care fac treaba în locul meu, parțial sau total.

În loc de haine și bijuterii scumpe am ales să mâncăm mai des în oraș, în loc de schimbat mașina o dată la 2-3 ani am ales să cheltuim mai mult cu plimbări prin diverse locuri. Nu am ultimul model de iPhone pentru că am cumpărat aspirator care aspiră singur (la menajeră/bonă nu am trecut încă din motive de prețuit prea mult intimitatea). Ultimele investiții au fost un crockpot, airfryer și Alexa, toate astea pentru a câștiga timp. E mișto când ajung acasă de la plajă și găsesc casa curată pentru că aspiratorul și-a făcut singur treaba, mâncarea e caldă în crockpot (dacă nu cumva am mâncat deja în oraș), Alexa să îmi țină copilul ocupat până bag vasele la spălat în mașină (sper, încă nu am testat, doar săptămâna viitoare ajunge Alexa).

Asta înseamnă să cheltuiești bani cumpărând timp și nu doar lucruri. Cumperi lucruri care îți oferă timp. Apoi timpul acela îl petreci cu orice și oricine te face fericit.

 

8 Comments

  1. Delia August 30, 2017
    • Malin August 30, 2017
  2. Roxi August 30, 2017
    • Delia August 31, 2017
  3. Georgi August 31, 2017
    • Roxi August 31, 2017
  4. Adina September 8, 2017

Leave a Reply to Malin Cancel reply

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-urile, vedeți Politica de utilizare cookie-uri.