Când aveam aproximativ 32 săptămâni de sarcină mă trezeam adeseori întrebându-mă: cum ar fi dacă Fabian s-ar naște mâine, poimâine, săptămâna asta? Aș fi pregătită să întâmpin bebelușul meu, așa, prematur?
NU. De asta mi-a fost cel mai frică, de faptul că puiul meu s-ar naște prea devreme și nu aș putea face față situației, sau că nu l-aș alimenta corespunzător, nu ar lua în greutate, nu ar crește, nu ar … Camera lui era deja pregătită, hăinuțele împachetate la locul lor, scaunul auto montat deja în mașină, bagajul meu făcut, toate astea pregătite de când am intrat în al treilea trimestru. Totuși, nu eram pregătită psihic pentru un bebeluș prematur.
Toate temerile mele au dispărut când l-am ținut prima dată în brațe și l-am privit în ochi. Eu am fost o norocoasă, am depășit termenul cu o săptămână, cu toate astea nu pot să nu mă gândesc la mamele care își pot ține copilul în brațe pentru prima dată abia după câteva săptămâni. Ele sunt mame eroine în ochii mei, sunt mame care duc niște lupte neînțelese de noi, restul, sunt mamele de copii prematuri.
Astăzi este ziua lor, ziua micilor luptători. O zi de conștientizare privind maturitatea și complicațiile ei. O zi în care părinții de prematuri se cer auziți de către cei în măsură să schimbe ceva în spitalele de stat din România unde lipsa incubatoarelor sau numărul insuficient de aparatură fac situația mai dificilă decât este deja.
Totodată, Asociația Baby Care Sibiu împlinește 10 ani de activități, 10 ani de eforturi în strângerea de fonduri pentru achiziționarea aparaturii necesare ca cei foarte mici să pășească în viață cu dreptul. Am susținut Asociația Baby Care la semimaratonul din primăvară, am scris aici despre asta și voi continua să o susțin de câte ori am ocazia, în limita posibilităților.
Poze realizate de Daniel Bălțat preluate de pe pagina Baby Care Sibiu
